
O adolescentă în vârstă de 17 ani a născut natural la Maternitatea Odobescu din Timișoara, însă a decedat la câteva ore după naștere, în urma unui stop cardio-respirator, în ciuda eforturilor medicale de resuscitare.
Potrivit reprezentanților Maternității Odobescu, tânăra nu prezenta semne de complicații înainte de naștere, iar travaliul a decurs rapid. În data de 9 august 2025, în jurul orei 14:00, adolescenta, însoțită de mama sa, s-a prezentat la Maternitatea Bega din Timișoara, reclamând dureri. După consult, i s-a recomandat să se întoarcă acasă, deoarece nu era o urgență. La două ore distanță, din cauza intensificării contracțiilor, a mers la Maternitatea Odobescu, unde a fost internată după ce s-a constatat că era în travaliu.
Reprezentanții maternității au explicat: „Gravida minoră de 17 ani cu sarcină insuficient dispensarizată se prezintă în urgenţă pentru travaliu. Pacienta a fost internată în Maternitatea Bega între 31.07-04.08.2025 şi a fost externată fără tratament şi fără recomandări speciale. În 9 august, la ora 14:00 aproximativ, însoțită de mama, a mers la Maternitatea Bega pentru durere, unde a fost consultată şi trimisă acasă ca nefiind urgenţă. A decis să vină după 2 ore la Maternitatea Odobescu pentru că avea contracţii intense. Evaluarea imediată a relevat că tânăra era în travaliu şi a fost internată. Mama a semnat consimțământ și a lăsat un număr de contact.”
Imediat după naștere, în timpul monitorizării în sala de travaliu, pacienta a suferit un stop cardio-respirator în perioada lehuziei imediate. Toate manevrele de resuscitare au fost aplicate fără rezultat, chiar și cu sprijinul unui echipaj SMURD. Manevrele au durat peste o oră, însă, în ciuda eforturilor personalului medical, tânăra nu a putut fi salvată, iar decesul a fost declarat oficial.
Reprezentanții Maternității Odobescu au comunicat: „Imediat după naştere, în timp ce pacienta se afla sub monitorizare la sala de travaliu, din nefericire, în perioada de lehuzie imediată, pacienta a prezentat stop cardio-respirator. S-au practicat toate manevrele de resuscitare, dar din păcate pacienta nu a răspuns la acestea. Pe parcursul resuscitării, a fost implicat şi un echipaj SMURD. Manevrele de resuscitare au durat peste 1 oră, dar în ciuda eforturilor cadrelor medicale, nu s-a mai putut face nimic şi s-a declarat decesul.”
Conform informațiilor furnizate de sursa timisoarastiri, decesul ar fi fost cauzat de o embolie amniotică, o complicație gravă ce constă în pătrunderea lichidului amniotic în circulația sanguină a mamei.
Veștile sunt însă îmbucurătoare în ceea ce privește starea copilului. Medicii de la Maternitatea Odobescu au confirmat că bebelușul se află în afara oricărui pericol și are o stare generală bună. Nou-născutul este internat în secția de Neonatologie, unde primește îngrijirile necesare.
Reprezentanții maternității au subliniat: „Colegii obstetricieni şi anesteziştii au respectat toate procedurile şi protocoalele medicale în vigoare. Nou-născutul se află pe secţia de Neonatologie în stare bună.”
Acest incident tragic nu este singular. Recent, o altă tânără, în vârstă de 19 ani din Brașov, a decedat la scurt timp după naștere, în condiții asemănătoare. După un travaliu natural, starea acesteia s-a deteriorat rapid chiar în momentul în care urma să fie externată. Conform raportului medico-legal, cauza decesului a fost un șoc toxico-septic. Aceasta avea acasă un copil mic, iar moartea sa a stârnit un val de îngrijorare privind siguranța nașterilor în maternitățile din țară.