BREAKING
NEWS

14 secunde de groază! Tânărul de 18 ani scapă nevătămat după ce a spulberat zidul unei clădiri în plină curbă!

Un tânăr de 18 ani a pierdut controlul volanului într-o curbă, marţi după-amiază, în zona Minda din Reşiţa, şi a lovit zidul unui imobil, însă fără să fie înregistrate victime.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, accidentul s-a produs pe strada Minda, în momentul în care şoferul conducea dinspre Reşiţa către Văliug. La ieşirea din municipiu, într-o curbă uşoară la stânga, acesta ar fi pierdut controlul direcţiei şi a intrat în zidul clădirii situate pe sensul său de mers.

În urma verificărilor, poliţiştii au precizat că nu au fost înregistrate victime, iar şoferul a fost testat cu aparate etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative.

Cercetările continuă pentru a stabili exact cauzele şi condiţiile în care s-a petrecut evenimentul.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!