Un muncitor român de 53 de ani a murit după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri din Ostia, lângă Roma, în timpul lucrărilor de renovare a fațadei unui imobil situat pe via Tasman.
Echipajele de intervenție sosite la fața locului nu au reușit să-i salveze viața, potrivit raportărilor Gazeta Românească.
Imediat după apelul colegilor victimei, carabinierii din Ostia împreună cu personalul SPRESAL (Servizio Prevenzione e Sicurezza negli Ambienti di Lavoro) au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.
Acest incident reprezintă al cincilea accident mortal la locul de muncă înregistrat în doar două zile în Italia, după ce în ziua precedentă au fost raportate alte patru decese.
Conform sursei citate, în primele șapte luni ale anului 2025, Italia a înregistrat 607 decese la locul de muncă, în creștere față de perioada similară a anului trecut. Din acestea, 437 au survenit în timpul activităților propriu-zise, iar 170 pe traseul către sau dinspre serviciu.
Sectorul construcțiilor rămâne unul dintre cele mai periculoase, cu 67 de decese raportate în primele șapte luni ale anului. De asemenea, muncitorii străini prezintă un risc dublu față de omologii italieni, având o rată a mortalității de 37 la un milion de angajați, comparativ cu 16,1 pentru lucrătorii italieni.
Tot în luna iulie, un alt român angajat în Italia a murit după ce a căzut de la o înălțime de 10 metri.
Peste un milion de români trăiesc oficial în Italia, conform unui raport publicat în 2024 de Centrul de Studii și Cercetări IDOS.