Sfântul Nicolae este prăznuit în fiecare an pe data de 6 decembrie, fiind una dintre cele mai așteptate sărbători atât pentru copii, cât și pentru adulți. Pregătirile pentru această zi sfântă încep încă din ajun, moment încărcat de semnificații spirituale și tradiții populare menite să aducă sănătate și noroc.
Conform credințelor străvechi, în noaptea de Moș Nicolae cerurile se deschid, iar pentru o secundă, Sfântul poate fi văzut stând în dreapta Domnului. Se spune că aceasta este noaptea în care cele mai ascunse dorințe se pot îndeplini.
Pentru ajutor și ocrotire, credincioșii rostesc o rugăciune specifică adresată Sfântului Nicolae:
„O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrabă a le ajuta. Izbăvește turma lui Isus de lupii ce o pândește pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește, prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de gânduri urâte, de venirea altor neamuri, de foamete, de potop, de dureri”.
Rugăciunea continuă cu cererea de miluire: „Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în întuneric și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de sabie, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem într-un întuneric al păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca, prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat”.
În tradiția populară, copiii își lustruiesc ghetuțele în ajun pentru a primi cadouri de la Moș Nicolae, iar cei care nu au fost cuminți primesc o nuielușă drept atenționare. Se consideră că Moșul privește prin ferestre pentru a vedea comportamentul celor mici. De asemenea, oferirea de cadouri în această perioadă este asociată cu atragerea fericirii și a norocului pentru anul viitor.
Un alt obicei specific este aducerea în casă a crenguțelor de pomi fructiferi, care sunt puse în apă, lângă icoane, pentru a înflori până de Anul Nou. Dacă aceste crenguțe înfloresc până la sfârșitul anului, se crede că anul următor va fi unul roditor.
În anumite zone, tradițiile de socializare sunt păstrate cu sfințenie. Fetele se adună în ajun pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă, flăcăii li se alătură pentru petrecere. Totodată, la sate, feciorii se organizează în cete și își aleg gazda unde vor avea loc repetițiile pentru colindele de Crăciun și Anul Nou.
În credința populară, de Sfântul Nicolae începe iarna cu adevărat, momentul fiind asociat cu prima ninsoare. Se spune că Moșul își scutură barba sură și începe să ningă, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.