
Curtea de Apel Constanța a pronunțat o sentință definitivă în cazul celebrului rapper american Wiz Khalifa, stabilind o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare. Decizia vine ca urmare a incidentului din vara anului 2024, când artistul a consumat marijuana pe scena festivalului „Beach, Please” de la Costinești.
Magistrații au admis apelul formulat de procurorii DIICOT, hotărând înăsprirea sancțiunii inițiale. În primă instanță, Tribunalul Constanța dictase doar o amendă penală în valoare de 3.600 de lei, echivalentul a 120 de zile-amendă, pentru Thomaz Cameron Jibril, numele real al artistului, notează B1TV, citând Ziua de Constanța.
În urma rejudecării, instanța l-a găsit vinovat pe rapper pentru deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, faptă sancționată de Legea 143/2000. Astfel, pedeapsa a fost modificată din amendă în detenție efectivă.
Potrivit minutei judecătorești, instanța „în baza art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 CPP, condamnă pe inculpatul THOMAZ CAMERON JIBRIL, …. la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu. În baza art. 60 CP, dispune executarea pedepsei de 9 luni închisoare în regim de detenţie”.
Pe lângă condamnare, artistul este obligat să achite cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de apel. Dosarul penal a fost constituit după ce, în luna iulie 2024, Wiz Khalifa și-a aprins o țigară cu canabis în timpul concertului susținut pe litoralul românesc, chiar sub privirile spectatorilor.