
Ministerul Afacerilor Interne anunță oficial începutul tranziției de la cărțile de identitate clasice la cele electronice, dotate cu cip, care vor trebui să fie schimbate de aproximativ 15 milioane de români. Deși obținerea noilor buletine va fi gratuită în prima etapă, numită până în iunie 2026, după această dată va intra în vigoare o taxă de 68 de lei pentru eliberarea documentului. Începând cu 3 august 2031, buletinele vechi nu vor mai fi valabile pentru călătoriile în Uniunea Europeană.
Conform calendarului stabilit de autorități, cererile pentru noile acte de identitate electronice vor putea fi depuse începând cu 15 septembrie 2025, iar dobândirea lor va fi gratuită până la 30 iunie 2026. După această dată, persoanele care nu și-au facut încă buletinul cu cip vor trebui să plătească o taxă de 68 de lei pentru eliberarea documentului.
De asemenea, pașapoartele vor fi modificate, începând cu data de 15 septembrie 2024, urmând să includă un cod QR pentru a spori gradul de securitate.
Actele de identitate clasice rămân valabile până la data expirării lor, însă nu mai târziu de 3 august 2031. După această dată, acestea nu vor mai fi acceptate pentru călătoria în spațiul Uniunii Europene, iar utilizarea lor va fi restricționată considerabil.
Până în prezent, peste 40.000 de români au solicitat deja noile cărți de identitate electronice, indicând un interes crescut, în special în rândul persoanelor care călătoresc frecvent sau care au nevoie să acceseze rapid servicii digitale.
Noua carte de identitate vine cu mai multe avantaje, după cum explică reprezentanții MAI. În primul rând, permite călătorii fără pașaport în Uniunea Europeană, dar și în anumite țări din afara acesteia, precum Turcia și Republica Moldova.
Cipul electronic încorporat asigură o protecție sporită a datelor personale, fiind criptat și dificil de falsificat. În plus, facilitează semnătura electronică, actualizarea rapidă a domiciliului și oferă acces simplificat la serviciile digitale ale statului.
Astfel, chiar dacă până la termenul-limită mai este timp, perioada de gratuitate se va încheia în curând, iar utilizarea buletinului cu cip va deveni obligatorie în tot mai multe situații, având și un cost asociat.