
Dreptul la moștenire trebuie revendicat în termenul stabilit de lege, iar nerespectarea acestuia poate duce la pierderea moștenirii. Moștenitorii au la dispoziție un an de la decesul persoanei pentru a accepta succesiunea, fie în mod expres, fie prin gesturi care arată intenția de a moșteni, conform Codului Civil.
În mod normal, dreptul la moștenire este perpetuu, însă există excepții importante.
Astfel, dacă moștenitorul nu acceptă succesiunea în termen de 6 luni de la deschidere, conform articolului 700 din Codul Civil, pierde dreptul la moștenire. De asemenea, dacă nu-și manifestă voința de a moșteni în termen de un an, aceasta se consideră renunțare implicită.
Există situații în care termenul de un an poate începe să curgă de la alte date, precum:
Moștenirea reprezintă transferul bunurilor și datoriilor unei persoane decedate către cei desemnați prin lege sau testament. În primul rând, dreptul la moștenire revine copiilor și soțului supraviețuitor. În lipsa acestora, moștenirea este transmisă părinților, fraților, surorilor sau descendenților acestora.
Dacă nici aceste rude nu există, dreptul la moștenire revine bunicilor și străbunicilor. În cazul absenței celor menționați, moștenirea poate reveni mătușilor, unchilor și verilor primari, până la un anumit grad de rudenie.
Este important de menționat că și copilul conceput, dar nenăscut la momentul decesului, are dreptul să moștenească alături de ceilalți moștenitori.
Chiar dacă o persoană se încadrează într-una dintre clasele de moștenitori, poate fi exclusă de la moștenire prin procedura prevăzută de lege, numită „nedemnitate”. Aceasta se aplică celor care au săvârșit fapte grave împotriva defunctului sau a altor moștenitori.
Decizia privind nedemnitarea moștenitorului poate fi luată de un judecător sau de un notar. Categoria persoanelor care pierd calitatea de moștenitori include: