În zonele rurale din România, organizarea unei înmormântări implică respectarea unor tradiții și obiceiuri bine înrădăcinate, printre care se numără și oferirea prosoapelor participanților la ceremonie. Acest gest are o semnificație profundă, menită să păstreze amintirea celui decedat și să simbolizeze lumina călăuzitoare a sufletului pe drumul către veșnicie.
Prosoapele sunt înmânate în mod tradițional celor prezenți la slujba religioasă, dar și preotului sau dascălilor care oficiază ceremonia. Potrivit credinței populare, aceste obiecte servesc drept amintire a persoanei decedate pentru cei care le primesc. Nu există o denumire standard pentru astfel de prosoape, iar numărul lor este stabilit de către familia celui plecat dintre noi, în funcție de gradul de apropiere al celor care le primesc.
Atât prosoapele albe, cât și batistele oferite în cadrul înmormântărilor reprezintă simboluri ale luminii care risipesc întunericul morții. Ele reflectă speranța că sufletul celui adormit este călăuzit spre Hristos, considerat „Lumina vieții”.
În paralel cu prosoapele, se oferă și batiste, care simbolizează lacrimile și durerea celor rămași în urmă. Acestea au un rol consilier, aducând alinare participanților la înmormântare. După încheierea ceremoniei, batista poate fi păstrată ca un obiect de amintire sau donată, în funcție de opțiunile personale ale familiei.
Un obicei diferit întâlnit în alte culturi, precum cea rusă, presupune aruncarea batistei după înmormântare, pentru a evita aducerea lacrimilor și a ghinionului în locuință.
Familia decedatului pregătește, de regulă, o serie de produse și obiecte necesare desfășurării ritualului: 0,7 litri de vin, 1 litru de ulei, cărbune, tămâie, un borcan cu arpacaș pentru colivă, precum și 40 de lumânări. De asemenea, se pregătesc pachete ce vor fi oferite drept pomană participanților. Acestea conțin o lumânare, un colac și alimente de post, în situația în care înmormântarea are loc în perioada postului creștin.
