
O tânără de 30 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită decedată în apele lacului Garda, din nordul Italiei. Incidentul a fost raportat duminică, 28 iunie 2026, în zona Punta San Vigilio, localitatea Garda, provincia Verona, după ce turiștii care se aflau în apropiere au observat trupul și au cerut ajutorul autorităților.
Potrivit informațiilor publicate de BZI.ro, echipele de intervenție au ajuns rapid la locul indicat, însă nu au mai putut face nimic pentru a salva viața femeii. Pompierii au extras trupul neînsuflețit din apă, iar autoritățile italiene au demarat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele în care a survenit decesul.
Victima locuia în Italia împreună cu mama sa. În ziua tragediei, tânăra i-a spus mamei că urmează să meargă la lac alături de o prietenă, însă investigațiile au arătat că aceasta s-a deplasat singură. Îngrijorată că fiica sa nu s-a întors acasă și nu mai răspundea la telefon, mama a alertat autoritățile.
În prezent, anchetatorii lucrează la reconstituirea traseului parcurs de victimă. Trupul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală al spitalului Borgo Roma din Verona, unde urmează să fie efectuată autopsia pentru a se stabili cauza exactă a morții.
Primele cercetări la fața locului nu au indicat urme de violență sau agresiune pe corpul victimei, motiv pentru care varianta unei fapte penale este, în acest moment, exclusă. Autoritățile iau în calcul mai multe ipoteze, printre care posibilitatea ca femeii să i se fi făcut rău din cauza unor probleme de sănătate, o cădere accidentală în lac sau un gest voluntar, ipoteză care va fi verificată în urma raportului medico-legal.