Persoanele care își plasează economiile în bănci se întreabă adesea ce s-ar întâmpla cu sumele depuse în eventualitatea în care o instituție de credit ar intra în insolvență sau faliment, însă specialiștii subliniază că banii nu sunt pierduți în mod automat.
Sistemul financiar din România integrează un mecanism de siguranță prin intermediul Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), care asigură protecția economiilor eligibile până la atingerea unui anumit prag, în cazul băncilor afiliate la această schemă, conform informațiilor publicate de Redacția.ro.
Plafonul standard stabilit la nivel general este echivalentul în lei a 100.000 de euro, valoare calculată per deponent și per instituție bancară. Această limită nu se raportează separat pentru fiecare cont deținut de aceeași persoană, ci se cumulează pentru toate conturile curente, de economii sau depozite la termen deschise la aceeași bancă.
În situația în care sumele totale deținute depășesc această valoare, diferența ce trece peste pragul de 100.000 de euro nu este garantată în mod automat de FGDB, recuperarea acesteia fiind condiționată de derularea procedurii de insolvență și de valorificarea activelor băncii.
Dacă o bancă devine insolvabilă, compensațiile stabilite prin mecanismul de garantare trebuie să fie puse la dispoziția clienților eligibili în termen de cel mult șapte zile lucrătoare. Sumele sunt achitate în moneda națională, utilizând cursul de schimb comunicat de BNR la data indisponibilizării fondurilor, indiferent de moneda în care a fost constituit depozitul inițial.
Legislația prevede și excepții în care nivelul de protecție poate fi extins temporar cu până la 100.000 de euro suplimentari, pentru o perioadă de 12 luni, în cazul unor evenimente majore, precum tranzacții imobiliare privind locuințe, încasarea unor indemnizații de pensionare, despăgubiri sau fonduri rezultate în urma unor evenimente de viață deosebite.
În ceea ce privește creditele contractate, falimentul băncii nu anulează obligația de plată a împrumuturilor. Acestea reprezintă active care pot fi transferate către o altă instituție financiară, iar clienții au obligația de a-și achita în continuare ratele conform clauzelor contractuale inițiale, primind în prealabil datele noului administrator al datoriei.
