Actrița Julieta Szonyi, cunoscută pentru rolurile sale din filme și seriale românești de referință, precum „Toate pânzele sus” și „Felix și Otilia”, a încetat din viață vineri, 18 aprilie, în Vinerea Mare, la vârsta de 75 de ani. Vestea tristă a fost făcută publică de jurnalistul Andrei Patoș, care a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

O pierdere importantă pentru teatrul și cinematografia românească

„Din păcate, sunt nevoit să preiau o astfel de veste. Actrița, colega de clasă, mama, omul deosebit și frumos, Julieta Szonyi ne-a părăsit azi la 6 dimineața, în Vinerea Mare. R.I.P. Drum bun Juli, printre Stele! Sunt alături de soțul ei iubitor, Galfi Akos, coleg de clasă la Școala Maghiară din București. Povestea lor de iubire rămâne UNICĂ!”, a scris Andrei Patoș pe pagina sa de Facebook.

Carieră și viață personală

Julieta Szonyi s-a născut pe 13 mai 1949, la Timișoara, iar la vârsta de patru ani s-a mutat în București. A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, iar debutul său s-a produs pe scena Teatrului din Baia Mare.

Printre producțiile cinematografice în care a jucat se numără titluri importante ale filmului românesc, precum „Mirii anului II”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Falansterul”, „Ora zero”, „Alo, aterizează străbunica”, „Comoara”, „Mitică Popescu” și „La Gomera”. Cu toate acestea, Julieta Szonyi a decis să încheie prematur cariera în actorie, la doar 40 de ani.

Amintiri din copilărie și legături familiale

Într-un interviu acordat publicației Adevărul, actrița a rememorat primele sale amintiri din copilărie și legătura cu familia sa:

„Am venit la Bucureşti când aveam în jur de 4 ani, aşa că am amintiri vagi despre locuinţa respectivă. Bunicii stăteau într-o cameră despărţită cu un glasvand de altă familie, cu bucătăria şi baia comune. Pentru că erau dintr-o familie bună, aveau lucruri elegante într-un spaţiu restrâns. Bunica era casnică, iar bunicul era medic veterinar şi a făcut şi sculptură. Cei care l-au cunoscut povesteau că era genul de medic care, dacă primea în toiul nopţii un telefon că a păţit ceva un căţel, rezolva. În afară de asta, fotografia extraordinar; am avut nişte fotografii făcute de el, din perioada Primului Război Mondial, care nu ştiu unde s-au pierdut.

Mai ştiu că, în tinereţe, tata avea un atelier acolo, la Timişoara, şi că lucra cu pictorul Corneliu Baba, dar şi cu alţii.”