Un accident rutier grav s-a produs pe Autostrada A1, în județul Arad, în zona km 433, unde un șofer în vârstă de 44 de ani a decedat după ce autoutilitara pe care o conducea a intrat în coliziune cu un TIR oprit în coloană.
Potrivit polițiștilor, evenimentul a avut loc în apropierea localității Margina, la kilometrul 432, pe Calea 2 a autostrăzii A1. „Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a condus o autoutilitară și a intrat în coliziune cu un autotren, condus de un bărbat în vârstă de 67 de ani, care se afla oprit în coloana de vehicule ce așteptau descărcarea în nodul rutier Margina”, au precizat reprezentanții Poliției.
La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje de urgență, inclusiv un elicopter SMURD. Șoferul autoutilitarei a rămas încarcerat în cabină și a fost extras de salvatori fără semne vitale, fiind declarat decedat.
Celălalt șofer, în vârstă de 67 de ani, a fost evaluat medical la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.