Cardurile pentru alimente, în valoare de 250 de lei, vor fi încărcate înainte de sărbătorile de iarnă, conform anunțului făcut marți, 10 decembrie 2024, de Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Sprijinul financiar va ajunge la timp pentru cei 2,6 milioane de beneficiari.
Ajutorul social de 250 de lei este destinat persoanelor vulnerabile, precum cei cu venituri mici, pensionarii cu pensii reduse, persoanele cu dizabilități și familiile monoparentale. Cardurile pot fi utilizate pentru achiziționarea de alimente sau pentru plata unei mese calde. Potrivit legislației, sumele sunt încărcate bianual, însă în luna decembrie 2024, banii vor fi virați mai devreme, începând de joi, 12 decembrie.
Ministrul Adrian Câciu a declarat că măsura demonstrează angajamentul guvernului de a sprijini categoriile vulnerabile, mai ales în contextul dificultăților financiare cu care se confruntă mulți români. „Ne asigurăm că sprijinul ajunge la timp și contribuie la un trai decent pentru cei care au cea mai mare nevoie de el”, a subliniat ministrul.
De anul viitor, însă, valoarea voucherelelor pentru alimente va fi redusă la 125 de lei, acordată de două ori pe an.
Beneficiarii includ: