Comunitatea medicală din Iași este profund afectată după ce doi medici rezidenți, colegi în aceeași specializare, au decedat în decurs de două săptămâni. Evenimentele tragice s-au petrecut în cadrul Institutului de Gastroenterologie, o instituție cunoscută pentru ritmul intensiv de lucru, care, potrivit conducerii, pune o presiune extremă asupra tinerilor medici.
Primul caz a avut loc pe 28 martie, când George Ștefan Tilă, în vârstă de 31 de ani, medic rezident în ultimul an, a fost găsit decedat în locuința sa din Iași. Originar din Bârlad, județul Vaslui, el își desfășura activitatea la Institutul de Gastroenterologie, conform informațiilor publicate de ziaruldeiasi.ro.
Al doilea caz s-a petrecut pe 13 aprilie, la doar două săptămâni după primul. Emanuel Mirel Luca, tot medic rezident la aceeași instituție, a fost găsit mort în apartamentul său. Inițial, decesul a fost atribuit unui posibil infarct, însă autopsia a relevat leziuni pulmonare, care sugerează o altă cauză a decesului.
Prof. dr. Anca Trifan, șefa institutului, a declarat că acest mediu de lucru este extrem de solicitant și a exprimat îngrijorarea față de aceste tragedii. „Pe noi ne tulbură foarte, foarte tare această tragedie. Voi încerca să identific dacă este o cauză de stres suplimentar, dar stresul e în fiecare secundă. La Gastroenterologie mai mult, fiindcă e un număr mult mai mare de pacienți față de alte secții din spital. Așa este dintotdeauna și e în toate spitalele din țară. Ne intimidează pe toți – cât mai putem pune pe cineva la muncă, mai mult sau mai puțin, după ce s-a întâmplat?”, a afirmat dr. Trifan.
Referitor la cazul lui Emanuel Mirel Luca, aceasta a precizat că medicul avea o viață echilibrată și nu consuma droguri sau alcool. De asemenea, rezidentul acuza probleme medicale minore, pentru care a efectuat investigații recente, fără a se identifica afecțiuni grave. În ultimele două săptămâni înainte de deces, tânărul nu făcuse gărzi, următoarea fiind programată pentru joi, iar cu o zi înainte de deces acesta a fost liber.
„El nu se simțise bine, a făcut un CT și niște analize, în urmă cu o lună, avea niște mici probleme medicale, nu a spus nimănui, poate doar șefului lui direct, eu am aflat ieri (n.red. – duminică, 13 aprilie). Era un băiat tânăr, părea sănătos, se pregătea de nuntă, probabil nu se simțea bine, avea ceva. Avea un coleg de apartament cu care s-a văzut vineri, care a plecat la Roman. Acum, ce s-a întâmplat până duminică…”, a mai spus prof. dr. Anca Trifan.
Potrivit presei locale, atât Emanuel Luca, cât și mai mulți colegi de pe secție au trecut recent prin episoade de infecții respiratorii virale, inclusiv gripă și COVID-19, uneori concomitent. Personalul medical a raportat numeroase cazuri ușoare de infecții respiratorii, însă mulți angajați au continuat să lucreze, încercând să nu afecteze activitatea spitalului. Leziunile pulmonare depistate în urma autopsiei lui Emanuel Luca pot fi corelate cu aceste infecții severe.
Pe rețelele sociale, mai mulți medici rezidenți au semnalat, sub anonimat, condițiile dificile de muncă din cadrul institutului. Aceștia au menționat că sarcini care ar trebui efectuate de personalul medical auxiliar sau de referenții medicali sunt preluate de rezidenți, iar programul de muncă este extrem de încărcat.
„După o anumită oră, brancardierii nu mai sunt la spital și tot ce e de dus la CT (prin curtea spitalului, de urcat dealul de la Spiridon cu tărgile cu pacienții) sau transfer la alte specializări, tot rezidenții le fac. La ambulatoriul de gastroenterologie, unde sunt peste 100 de pacienți pe zi, tot rezidenții se ocupă de avize pentru pacienți, analize, treaba pe clinică și pacienții internați. Asistentele țipă la rezidenți, comentează când le pui să facă până și chestii elementare sau când le rogi să sune un brancardier să trimită pacientul la o explorare. Gărzile sunt de 24 de ore, a doua zi ești la program, obligat să stai 32-34 de ore treaz și să fii la fel de forjat și să dai același randament”, au relatat aceștia.