BREAKING
NEWS

Drama în Vâlcea! Bărbat salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână adâncă de 12 metri!

Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 12 metri, cu un diametru de 90 de centimetri, în comuna Ștefănești, județul Vâlcea. Intervenția salvatorilor alpiniști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea a fost una rapidă și de mare risc, evitând o tragedie iminentă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vâlcea, bărbatul era conștient în momentul în care a început intervenția. În zonă au fost mobilizate mai multe echipaje de pompieri din Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, fiind implicate patru autospeciale și o ambulanță SMURD. Operațiunea a presupus coborârea unui membru al echipajului de alpiniști în fântână, care a comunicat constant cu victima pentru a o încuraja și a-i asigura sprijin moral pe durata intervenției.

„Imediat după sosirea salvatorilor, la fața locului a fost format dispozitivul de extragere în siguranță a persoanei. Un membru al echipajului de alpiniști a fost coborât în fântână, iar în tot acest timp a comunicat cu victima încurajând-o. După ce a fost asigurată victima cu dispozitive specifice în aceste situații, atât salvatorul, cât și bărbatul căzut în fântână au fost ridicați la suprafață, iar victima a fost preluată de echipajele medicale, acestea acordându-i îngrijirile medicale de urgență. Intervenția pompierilor vâlceni a fost una cu grad mare de risc și contracronometru, întrucât victima putea în orice moment să își piardă cunoștința din cauza rănilor suferite în urma căderii de la înălțime și a hipotermiei”, a declarat reprezentantul ISU Vâlcea.

Bărbatul a suferit răni la cap și, după acordarea primului ajutor la fața locului, a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din Drăgășani pentru investigații și tratament suplimentar.

Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!