BREAKING
NEWS

Incendiu devastator! 500 de anvelope cuprinse de flăcări, localnicii avertizați să nu iasă din case!

Incendiu devastator! 500 de anvelope cuprinse de flăcări, localnicii avertizați să nu iasă din case!

Un incendiu de proporții a izbucnit duminică seară în localitatea Șendreni, județul Galați, acolo unde aproximativ 500 de anvelope au fost cuprinse de flăcări. Fumul dens a determinat autoritățile să emită un mesaj RO-Alert, prin care le-au cerut localnicilor să evite zona afectată și să rămână în locuințe, cu ferestrele închise.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, incendiul se manifestă generalizat, iar echipajele de pompieri intervin cu mai multe autospeciale pentru a limita și stinge focul.

„ISU Galaţi intervine pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu major în localitatea Şendreni. La faţa locului se acţionează cu două autospeciale de stingere de la Detaşamentul de pompieri Galaţi. Incendiul arde generalizat, aproximativ 500 de anvelope, cu degajări mari de fum produse de cauciucuri auto”, au transmis autoritățile.

Dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu alte două autospeciale de stingere și o autocisternă.

„Recomandăm cetăţenilor din zonă să închidă uşile, ferestrele şi să evite zona, pe cât posibil. De asemenea, rugăm trecătorii să lase libere căile de acces pentru a facilita intervenția echipajelor”, a mai transmis ISU Galați.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!