
Un tânăr în vârstă de 19 ani din județul Mehedinți a fost arestat preventiv în Pitești, fiind acuzat că și-a agresat și jefuit tatăl în noaptea de 8 spre 9 aprilie 2025. Incidentul a fost anchetat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Potrivit IPJ Argeș, în timpul unei vizite la domiciliul tatălui său, în vârstă de 51 de ani, tânărul ar fi provocat o altercație, în urma căreia a folosit violența pentru a-i sustrage telefonul mobil. Cercetările au fost continuate într-un dosar penal pentru tâlhărie, iar suspectul a fost reținut pentru 24 de ore.
Ulterior, după administrarea probatoriului, instanța a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile, iar acesta a fost încarcerat.