
Mântuitorul a zis: „Cel ce a privit o femeie și a poftit-o în inima sa, a preacurvit, căci păcatul se săvârșește și cu ochii și cu inima”. Unul dintre cele mai grele păcate pe care le poate un om pe pământ este cel al desfrânării și preacurviei. O rugăciune de mare ajutor în acest sens este cea către cuviosul Moise Ungurul.
Sfinții părinți ne învață că patima desfrâului o are o persoană încă din tinerețe iar pentru a scăpa de aceasta trebuie luptat pe două fronturi: cu sufletul, prin rugăciune și cu trupul, prin post. Doar așa veți reuși să dobândiți curățirea sufletului…
“O, preaminunate şi purtătorule de Dumnezeu, părinte Moise, bineplăcutule al lui Hristos şi mare făcător de minuni, la tine, cu smerenie cădem şi ne rugăm: dă-ne să fim părtaşi ai dragostei tale pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, ajută-ne să plinim voia Domnului în simplitatea inimii şi, cu smerenie, poruncile Domnului să săvârşim fără de păcat.
Caută cu milosârdie spre sufletele credincioşilor şi ai tăi cinstitori, care aleargă cu credinţă la mila şi ajutorul tău. Auzi-ne, preabunule plăcut lui Dumnezeu, pe noi, rugătorii tăi şi nu ne lepăda pe noi, cei ce avem nevoie de izbăvire şi care-ţi aducem cântare vrednică, fericindu-te.
Părinte Moise, luminător al curăţiei, care proslăveşti pe Dumnezeu în Sfânta, fără de început Treime, te lăudăm şi slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin”.