BREAKING
NEWS

Rugăciunea celor 7 vineri către Maica Domnului. Îndeplinește tot ce-ți dorești mai mult

Rugăciunea celor 7 vineri către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îndeplinește și cele mai ascunse dorințe. Este o rugăciune foarte puternică care se rostește timp de 7 vineri la rând, de 7 ori pe zi.
Rugăciunea celor 7 vineri către Maica Domnului care îndeplinește tot ce îți dorești

„Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, spre tine îmi îndrept gândul, inima și toată ființa, rugându-te:
Ridică-te și zdrobește pe vrăjmașii noștri și ai Fiului tău iubit, Iisus Hristos, îngrozindu-i cu nebiruita-ți sfințenie.

Și îndreaptă-ne pe calea mântuirii, ca să dăm mereu mărire lui Dumnezu. Roagă-te, Fecioară, pentru Sfânta Biserică, pentru propavăduirea Evangheliei, pentru poporul acesta, rudele mele, pentru văduve, pentru orfani, bogați, săraci, necăjiți, bolnavi, pentru cei prigoniți, pentru credință, pentru salvarea celor care au rătăcit la secte, pentru cei răposați.

Ajută-ne, Sfântă Fecioară!

Ajută-ne să ne pocăim de păcatele noastre, să ne spovedim adesea, să renunțăm la păcate, vicii și necredință. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a blândului tău Fiu, care a venit să sufere chinuri barbare.

Roagă-te, Măicuță Sfântă, și pentru nevoile mele (aici se rostesc dorințele care se vor a fi împlinite de către Maica Domnului). Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.”

Această rugăciune sfântă și deosebit de puternică trebuie rostită cu inima curată, după ce te-ai împăcat cu toată lumea. Se spune că în zilele în care o spui este bine să dai de pomană ceva cald de mâncare și o cană de apă, alături de o lumânare aprinsă.

În zilele de vineri în care se spune rugăciunea celor 7 vineri este bine să postiți. Dacă se poate să țineți post negru este și mai bine, însă nu este obligatoriu. Important este să aveți credință că Fecioara Maria vă va ajuta în tot ce vă doriți și să rostiți rugăciunea cu multă evlavie și sufletul curat. Dumnezeu să vă aibă în pază!

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
URMĂREȘTE-NE PE
WHATSAPP
Romania-FM-Logo
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024 România FM. Toate drepturile rezervate!
Powered by VA Labs