BREAKING
NEWS

Rugăciunea pentru mântuirea celor adormiți!

Una dintre cele mai mari datorii ale noastre este să nu-i uităm pe cei trecuți în lumea drepților și să ne rugăm neîncetat pentru mântuirea sufletelor lor. Pentru că legăturile dintre cei de aici și cei de dincolo rămân foarte puternice.

Duceți pomelnice

Potrivit sfinților părinți, fiecare familie trebuie să ducă la biserică pomelnice pentru cei trecuți în neființă și să facem mereu pomenire pentru aceștia. Se spune că așa cum ne rugăm noi pentru ei aici, pe pământ, tot așa se roagă și ei pentru noi, în cer.

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!