BREAKING
NEWS

Sfântul Spiridon, sfântul călător prăznuit pe 12 decembrie. Minuni, tradiții și rugăciuni care aduc vindecare

Sfântul Spiridon, prăznuit în calendarul ortodox pe 12 decembrie, este singurul sfânt despre care se spune că își părăsește racla atunci când este invocat în rugăciune. Află cine a fost Sfântul Spiridon, ce tradiții se respectă în această zi și ce rugăciune este recomandată să rostești pentru binecuvântare și protecție.

Viața Sfântului Spiridon, un păstor devenit episcop

Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, pe vremea domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare, pe al cărui fiu l-a vindecat. Mai înainte de a deveni episcop, Sfântul Spiridon a fost păstor de oi, fiind căsătorit și tatăl unei fiice, Irina. După moartea timpurie a soției și fiicei sale, a ales o viață ascetică, dedicându-și întreaga avere îngrijirii bolnavilor și ajutorării celor aflați în nevoie.

Ales episcop al cetății Trimitunda, Sfântul Spiridon a participat la Sinodul Ecumenic de la Niceea din 325, unde a apărat dreapta credință împotriva ereziei lui Arie. Într-un episod memorabil, sfântul a luat o cărămidă, a făcut semnul crucii și aceasta s-a descompus în foc, apă și pământ, arătând unitatea Sfintei Treimi. Sfântul a trecut la cele veșnice în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind înmormântat în Biserica Sfinții Apostoli din Trimitunda. Moaștele sale au fost mutate ulterior în insula Corfu, unde se află și astăzi.

Sfântul călător: Tradiții și credințe populare

Se spune că Sfântul Spiridon se ridică din racla sa pentru a-i ajuta pe cei care îl cheamă cu credință. Din acest motiv, încălțămintea sa din mătase se uzează frecvent, iar preoții de la catedrala din Corfu îi schimbă anual papucii pe 12 decembrie. Îmbrăcămintea uzată este trimisă mănăstirilor din întreaga lume.

În popor, Sfântul Spiridon este considerat patronul cizmarilor, cojocarilor și olarilor. De ziua sa, aceștia îl cinstesc cu petreceri fără excese. Totodată, în această zi, este interzisă orice muncă în gospodărie, cum ar fi cusutul, spălatul sau curățenia, pentru a atrage sănătatea și bunăstarea în casă. În mediul rural, vitele nu sunt puse la jug, iar femeile însărcinate se roagă Sfântului Spiridon pentru a naște copii sănătoși.

Rugăciunea către Sfântul Spiridon

„Apărătorului credinței să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare. Toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! (…) Întinde mâna ta cea dreaptă și binecuvântează-ne pe noi toți, cei care venim la tine cu credință! (…) Roagă-te către Ziditorul tuturor să ne dăruiască vindecare de feluritele boli ale sufletului.”

Rostirea rugăciunii în această zi este considerată o binecuvântare pentru sănătate, protecție și ajutor divin.

Tradiții în biserici și în casele credincioșilor

În toate bisericile din țară, se oficiază slujbe speciale de Sfântul Spiridon. La finalul acestora, se împarte agheazmă, despre care se crede că are puteri tămăduitoare. Este o zi în care credincioșii cer vindecare pentru bolnavi, ajutor pentru cei săraci și protecție pentru întreaga familie. De asemenea, este dezlegare la ulei.

Mulți bătrâni amintesc tinerilor importanța acestei zile și îl invocă pe Sfântul Spiridon să alunge orice boală sau necaz din gospodărie. Se spune că cele mai multe minuni de vindecare au loc în bisericile și spitalele care poartă hramul acestui sfânt.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
URMĂREȘTE-NE PE
WHATSAPP
Romania-FM-Logo
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024 România FM. Toate drepturile rezervate!
Powered by VA Labs