
Sfinții Galaction și Epistimia sunt sărbătoriți pe 5 noiembrie în calendarul ortodox, fiind considerați ocrotitorii căsniciei. Creștinii le înalță rugăciuni pentru a aduce armonie și pace în familie.
Sfinților binecuvântați Galaction și Epistimia, Mucenici plăcuți lui Dumnezeu, flori curate ale luptei duhovnicești, primiți aceste smerite cuvinte de laudă și nu treceți cu vederea rugăciunile noastre. Sfântul Galaction, rod binecuvântat al credinței mamei sale în Dumnezeu, a botezat-o pe logodnica sa Epistimia. Amândoi au renunțat la viața lumească pentru a se dedica slujirii lui Dumnezeu, murind pentru Hristos pentru a învia împreună cu El.
Sfântul Galaction și Sfânta Epistimia au trăit în Emesa, Fenicia, în perioada persecuțiilor împotriva creștinilor din Imperiul Roman. Provenit dintr-o familie înstărită, Galaction a primit o educație aleasă și a cunoscut creștinismul prin mama sa, botezată de preotul Onufrie. Mai târziu, logodnica sa, Epistimia, a fost și ea botezată și amândoi au decis să devină călugări, împărțind averea săracilor.
În timpul persecuțiilor, Sfântul Galaction a rămas singur în mănăstirea sa, fiind capturat de soldați în timp ce citea Scriptura. Ceilalți monahi fugiseră în munți, dar Galaction a fost dus în fața autorităților. Sfânta Epistimia, dorind să-i fie alături, a decis să-l urmeze și s-a prezentat de bunăvoie la judecată.
După ce și-au mărturisit credința, au fost supuși la chinuri groaznice, fiind mutilați și strigând către Dumnezeu: „Scoală, Doamne, ajută-ne și ne izbăvește pentru numele Tău!” Deși li s-au tăiat limbile, nu au încetat să se roage în inimile lor, fiind în cele din urmă omorâți prin decapitare.
Creștinii se roagă Sfinților Galaction și Epistimia pentru a aduce pace și armonie în familie, aceștia fiind considerați ocrotitorii căsniciei și ai celor care își doresc să urmeze calea credinței.