BREAKING
NEWS

Doliu în lumea teatrului! Cristina Deleanu a murit după o suferință grea! Ultima dorință a actriței dezvăluită!

Actrița Cristina Deleanu, una dintre figurile marcante ale teatrului românesc, a încetat din viață joi, 15 mai 2025, la vârsta de 84 de ani, după o suferință îndelungată cauzată de o boală stomacală complicată. Trupul neînsuflețit al artistei va fi incinerat sâmbătă, 17 mai, conform ultimei sale dorințe, iar soțul său, Eugen Cristea, a făcut un ultim gest de iubire în memoria acesteia.

Cu o carieră vastă ce a cuprins teatru, cinematografie, televiziune și radio, Cristina Deleanu s-a confruntat în ultimele săptămâni cu o deteriorare accentuată a stării de sănătate. Problemele medicale au început să se agraveze în urmă cu aproximativ o lună, iar în 10 mai artista a fost internată de urgență la Spitalul Floreasca din București, după ce a suferit o criză severă.

Ultimele momente și dorința Cristinei Deleanu

Soțul actriței a oferit detalii despre suferința acesteia și ultimele zile de viață: „Nu a suferit mult, dar a fost dur și o boală foarte ciudată. Nu am înțeles eu prea bine ce a fost, un fel de infarct stomacal, dacă am înțeles bine. Probabil că există și așa ceva. Îmi pare rău, dar voi încerca să merg înainte cu ajutorul celor din jur. Se confrunta cu probleme medicale, dar ele s-au agravat exact în urmă cu o lună. Toate au pornit de la stomac.”

„Bineînțeles, a făcut o mie de investigații. O internare la spital, încă una, până sâmbătă. Sâmbătă noaptea a făcut o criză îngrozitoare și am dus-o la Floreasca și, în ciuda îngrijirilor extraordinare, nu s-a putut. Sigur că a contat mult și vârsta. Îmi pare foarte rău. Sunt dărâmat, dar când mă gândesc la faptul că și mâine seara, și duminică seara am spectacol, practic încerc să duc cumva flacăra artei doamnei mai departe”, a declarat Eugen Cristea.

Deși a fost căsătorită de trei ori, ultima relație a fost cea cu Eugen Cristea, cu care urma să sărbătorească în august 41 de ani de căsnicie. În prezent, soțul său se ocupă de toate detaliile legate de înmormântare și a dezvăluit că trupul Cristinei Deleanu va fi incinerat, aceasta fiind dorința exprimată de actriță cu mulți ani în urmă.

„Totul se va desfășura la crematoriul Vitan Bârzești, lângă Institutul Medico-legal, la ora 09:30. Da, a fost dorința ei. M-au întrebat, am și dat declarație, am discutat de mulți ani, aproape în fiecare an. Tot ca un secret: Eu nu mi-aș dori așa ceva, dar se zice că e bine să respecți dorința celui de alături.

Am semnat o hârtie: declar pe răspunderea mea că am acordul verbal al defunctei. Să dea Dumnezeu să nu treceți prin așa ceva! Am rămas cu cățelușa și cu amintirea de acasă, totul neatins și nimic mișcat.”

a spus Eugen Cristea pentru wowbiz.ro.

Cu lacrimi în ochi, Eugen Cristea a subliniat că îi rămân în grijă cățelușa lor și locuința în care au trăit împreună. În amintirea celor 41 de ani petrecuți alături de soția sa, el a adăugat:

„În august împlineam 41 de ani de când eram împreună. A fost o femeie frumoasă și s-a și păstrat așa până în ultima clipă. A fost o viață frumoasă împreună, iar ea a avut o viață lungă și bănuiesc că și frumoasă alături de mine. Ceea ce îmi pare bine e că lasă în urmă o moștenire culturală foarte frumoasă și de valoare.”