Iarna vine mai devreme! Când se așteaptă primele ninsori în România

Zapadă la munte
Foto: internet

Vara s-a încheiat, iar vremea rece începe să-și facă simțită prezența. În ultimele zile, ciclonul Boris a provocat inundații în România, distrugând mai multe gospodării. Deși temperaturile vor crește ușor în următoarele zile, meteorologii avertizează că iarna vine mai devreme anul acesta, iar primele ninsori sunt așteptate în curând.

Conform prognozelor Accuweather, primele scăderi semnificative ale temperaturii vor aduce ninsori în luna noiembrie, cu județul Harghita în frunte, unde primii fulgi de nea sunt așteptați. Deja din octombrie, temperaturile vor deveni negative la Miercurea Ciuc, iar prima ninsoare este prognozată pentru 19 noiembrie. De asemenea, în aceeași perioadă, va ninge și în Brașov.

În București, primele ninsori vor apărea mai târziu, după 10-11 decembrie, dar înghețul la sol va începe mai devreme, în a doua jumătate a lunii noiembrie, cu temperaturi minime de -1 și -2 grade Celsius.

România a ieșit recent de sub influența ciclonului Boris, dar încă este în vigoare un cod galben de averse în nordul Dobrogei și Moldova, cu precipitații semnificative până pe 19 septembrie. După această perioadă, ploile se vor retrage și temperaturile vor crește ușor în majoritatea regiunilor.

Romania-FM-Logo
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024 România FM. Toate drepturile rezervate!
Powered by VA Labs