
Un copil de 5 ani și mama sa au ajuns de urgență la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara carosabilului. Accidentul grav s-a produs vineri seara în localitatea Broșteni din județul Vrancea, după cum arată Ziar Obiectiv.
Alarma a fost dată la ora 21:07, moment în care Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a fost informat despre eveniment. La fața locului au intervenit două ambulanțe ale SAJ Vrancea și un echipaj SMURD pentru primul ajutor.
Mașina era condusă de tatăl copilului, un bărbat de 36 de ani din comuna Broșteni. Acesta circula pe DN 2M când a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod și apoi s-a răsturnat.
Băiatul de cinci ani a fost cel mai grav rănit, suferind un traumatism cranio-cerebral și un traumatism la brațul stâng. Copilul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Focșani.
Mama copilului, în vârstă de 36 de ani, a suferit și ea un traumatism cranio-cerebral și un traumatism toracic. Aceasta a fost transportată la aceeași unitate medicală împreună cu fiul său.
Șoferul a primit îngrijiri de prim ajutor la fața locului, dar a refuzat transportul la spital. Testarea cu aparatul etilotest a arătat că bărbatul nu consumase alcool.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările accidentului.