
Preotul Cătălin-Eugen Serediuc, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Fântânele, a murit în după-amiaza zilei de 21 octombrie 2026, la vârsta de 56 de ani. Acesta slujea în comunitate din anul 2000.
Decesul a survenit pe neașteptate. Potrivit informațiilor oferite de apropiați, preotul se afla la rude în județul Bacău, de unde era originară soția sa.
Soția preotului murise cu aproximativ un an și jumătate înainte. Fiica lor a rămas astfel fără ambii părinți.
Cătălin-Eugen Serediuc avea o activitate preoțească de peste trei decenii. După absolvirea Facultății de Teologie din Iași, a slujit la bisericile din Botoș și Broșteni, iar în 2000 a fost numit preot paroh la Fântânele.
În cei peste 25 de ani petrecuți în această comunitate, a oficiat botezuri, cununii și slujbe de înmormântare. Totodată, le-a oferit îndrumare spirituală credincioșilor, inclusiv celor care treceau prin momente dificile.
Trupul neînsuflețit al preotului urmează să fie depus la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Fântânele, unde cei care l-au cunoscut își vor putea lua rămas-bun.