
Un incendiu puternic a izbucnit miercuri, 9 septembrie, într-un bloc situat pe strada Eroilor din comuna Florești, județul Cluj. Focul a afectat mai multe apartamente și s-a extins parțial la acoperișul clădirii, potrivit pompierilor.
Pentru a opri extinderea flăcărilor, autoritățile au mobilizat progresiv mai multe echipaje. La fața locului intervin pompierii de la Detașamentele 1 și 2 Cluj-Napoca, având în dotare patru autospeciale de stingere, două autoscări și o ambulanță SMURD, conform Wowbiz.
Vestea bună este că, din primele informații transmise de pompieri, nu au fost înregistrate victime în urma acestui incident. Misiunea este în plină desfășurare, iar forțele de intervenție lucrează în continuare pentru lichidarea completă a focului și pentru limitarea pagubelor materiale.
Deocamdată, suprafața exactă care a fost afectată de flăcări, precum și valoarea pagubelor materiale nu sunt cunoscute. Aceste date urmează să fie stabilite cu exactitate de autorități abia după ce intervenția va fi complet finalizată.