
Momente neașteptate și tandre vor avea loc între Mario și Diana în emisiunea matrimonială „Casa iubirii”, prezentată de Andreea Mantea și difuzată la Kanal D.
Cei doi se vor apropia pentru prima dată mai mult decât într-un mod colegial. Totul se va întâmpla în episodul de miercuri, 22 iulie 2026, la scurt timp după ce tânăra și-a exprimat interesul și părerea că s-ar potrivi cu Mario.
În timp ce Mario se va afla în vizită în casa fetelor, Diana îi va spune că dansează cu el doar dacă o ridică în brațe ca pe „o mireasă”. Mario nu va mai sta pe gânduri și o va ridica pe Diana pe brațe, stârnind ropote de aplauze din partea celorlalte concurente.
De cealaltă parte a ecranului, Alexandru va vedea imaginile și va fi vizibil dezamăgit și incomod. Diana este concurenta pe care Alexandru o place și pentru care s-a înscris în emisiune.
În ceea ce privește cunoașterea cu Alexandru, Diana a dat de înțeles că tânărul nu îndeplinește tot ce și-ar dori ea de la un bărbat. Interacțiunea dintre cei doi va continua doar la nivel colegial.
Cât despre Mario și cât de mult se va apropia de Diana, telespectatorii pot afla urmărind o nouă ediție din „Casa iubirii” miercuri, 22 iulie 2026, de la orele 10:00 și 16:30.