BREAKING
NEWS

Reacția dură a Francescăi după descalificarea lui Mario din Casa iubirii. Ce a spus fosta concurentă despre dublul standard

Francesca a reacționat la scurt timp după ce Mario a postat primul mesaj de la descalificarea din emisiunea „Casa iubirii”. Fosta concurentă a publicat pe pagina ei personală de Instagram un mesaj cu subînțeles despre situația creată în jurul ei și al fostului său iubit, potrivit Kanal D. În postarea sa de la story, aceasta a adus în discuție existența unui dublu standard în modul în care sunt judecați bărbații și femeile.

Fosta concurentă a susținut că reacțiile femeilor sunt criticate mai aspru, în timp ce greșelile bărbaților sunt trecute cu vederea sau justificate mai ușor. În textul publicat, ea a scris: „Trăim de prea mult timp într-o societate în care femeile sunt judecate mai aspru decât bărbații. Când o femeie vorbeşte, este etichetată: ”dramatică”, ”nebună”, ”obsedată”, ”răzbunătoare”. În schimb, când un bărbat greşeşte, de multe ori găsim explicații, scuze sau vinovaţi…”.

Mesajul a continuat cu referiri la modul în care sunt privite acțiunile celor două sexe: „în afară de el. La urma urmei, el este ”băiatul bun”, ”cel neînțeles”, de multe ori, ajunge chiar ”cel aplaudat”. Nu este vorba doar despre o poveste sau despre o persoană. Este un tipar pe care îl întâlnim peste tot în jurul nostru. Poate că a venit momentul să încetăm să mai întrebăm ”Ce a făcut femeia?” şi să începem să întrebăm: ”De ce judecăm mai aspru REACŢIA unei femei decât ACŢIUNILE unui bărbat?”.”.

Postarea de pe rețelele de socializare a mai inclus mențiunea: „Până când nu vom renunța la acest dublu standard, femeile vor continua să fie primele puse la zid. Astfel, atenția va rămâne asupra REACȚIILOR lor, nu asupra FAPTELOR celor care au generat acele reacții”. Această reacție vine la câteva zile după ce tânăra a fost sunată de Andreea Mantea pentru a explica ce s-a întâmplat între ea și Mario în perioada în care acesta participa în emisiune.

În cadrul discuției respective, Andreea Mantea i-a transmis: „El susține că tu l-ai contactat la scurt timp după intrarea în casă”. La rândul său, Francesca a răspuns: „Nu, el m-a contactat. Mi-a spus că mă iubește, că sunt importantă pentru el. Texte din astea ieftine, vrăjeli pe care le folosește și în emisiune”. Totodată, fosta concurentă a mai declarat: „El a fost cel care, după ce a mers în emisiune, m-a și căutat. Mi-a spus să ne vedem și la Strehaia și i-am spus că nu vreau să mă mai văd cu el. Dacă vreți să vă spun și motivul despărțirii… Mario minte de cum deschide gura”.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!