
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări de tip cod galben și cod portocaliu pentru furtuni, vijelii și ploi torențiale. Aceste fenomene meteo sunt valabile până joi dimineață, potrivit Wowbiz.
În zonele vizate, meteorologii anunță cantități de apă ce pot depăși 70 de litri pe metru pătrat. De asemenea, sunt așteptate descărcări electrice, grindină și rafale de vânt care pot atinge viteze între 50 și 70 km/h.
Codul portocaliu este activ miercuri în două intervale orare distincte. Între orele 01:00 și 09:00, acesta vizează județele Argeș, Dâmbovița, Prahova și zona montană a județului Buzău.
Un al doilea cod portocaliu va fi în vigoare miercuri, între orele 12:00 și 22:00, pentru județele Constanța, Tulcea, Galați, Brăila și estul județelor Ialomița și Călărași. În aceste regiuni, cantitățile de apă vor fi cuprinse între 25 și 50 l/mp, cu posibilitatea de a depăși izolat 70 l/mp.
În București, vremea se va răci accentuat începând de miercuri dimineață. Dacă marți temperaturile maxime vor ajunge la 30-32 de grade, miercuri maxima va fi de doar 23 de grade, iar minima va coborî până la 12-15 grade.
Capitala se află sub două coduri galbene succesive, valabile până joi la ora 03:00. Locuitorii trebuie să se aștepte la perioade cu ploi torențiale, descărcări electrice și vânt puternic, cu rafale de 40-60 km/h.