BREAKING
NEWS

Tragedie rutieră la Brașov. Un șofer a spulberat trei turiști pe trotuar

Un accident rutier produs în Brașov s-a soldat cu moartea unui tânăr în vârstă de 26 de ani, din Piatra Neamț. În momentul tragediei, acesta se afla pe trotuar alături de alți doi turiști. Unul dintre ei a murit de asemenea, iar al treilea a fost rănit grav. Potrivit Wowbiz, un șofer a pierdut controlul volanului și i-a izbit în plin pe cei trei bărbați.

Familia și apropiații sunt în stare de șoc, iar mama tânărului a transmis un mesaj dureros pe rețelele de socializare. Aceasta a scris despre promisiunile făcute de fiul său și despre lipsa imensă pe care o lasă în urmă. „Copilul meu frumos de ce ai plecat? Ai promis că vei merge cu Roxana până la luna și înapoi, ai promis că îți vei duce cumnatul la gagici pentru prima dată, ai promis că tu vei fi primul care îl va învăța să conducă…”, a transmis mama îndurerată.

Aceasta a amintit și de glumele tânărului despre mașinuțele de jucărie și a cerut ca el să aibă grijă de apropiați. „Îmi doresc că acolo unde ești să ai toate mașinile pe care ți le-ai dorit și să faci cursele pe care ți le-ai dorit. Vreau sa vii în visele Roxanei și să ai grijă de ea de acolo, copilul meu drag!”, a mai scris mama.

Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Biserica Sf. Parascheva din Dărmănești, Piatra Neamț. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 15 august 2026. „Pentru toți cei care vreți să vă luați rămas bun sau să îl vedeți ultima data puteți veni la biserica Sf. Parascheva din Dărmănești, Piatra Neamț. Înmormântare va avea loc sâmbătă 15.08. Drum luminat și asfalt uscat. copilul meu drag!”, a transmis mama tânărului.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!