BREAKING
NEWS

Răsturnare de situație pentru Cristian Pomohaci! Ce au găsit mascații la percheziții

Cântărețul Cristian Pomohaci a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș. Acesta este acuzat de trafic de substanțe de mare risc.

Artistul rămâne în arest preventiv după ce instanțele au respins cererile formulate de apărare. Avocații au cerut revocarea măsurii sau înlocuirea acesteia cu arestul la domiciliu, arată Wowbiz.

Tribunalul Mureș a respins solicitările ca nefondate, iar decizia a fost contestată. Curtea de Apel Târgu Mureș a respins contestația și a menținut hotărârea primei instanțe.

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a transmis că, în urma percheziției efectuate la locuința din Târgu Mureș, „a fost găsită şi o cantitate de drog de mare risc, 3-CMC, precum şi alte mijloace de probă”.

Anchetatorii au precizat că la percheziție s-au găsit aproximativ 20 de grame de substanțe de mare risc 3-CMC. De asemenea, autoritățile au descoperit o sumă importantă de bani în diferite valute.

Oamenii legii susțin că faptele s-au petrecut în perioada 2024-2026. În acest interval, cel în cauză ar fi procurat, deținut și pus la dispoziția mai multor persoane, pentru consum, diferite cantități de stupefiante sub formă de substanțe cristaline.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a dispus arestarea preventivă la data de 5 iunie. Măsura a fost luată la propunerea formulată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!