
Au trecut șase luni de la divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, iar artistul a vorbit pentru prima dată despre perioada care a urmat despărțirii, potrivit Wowbiz. Artistul a povestit cum a reușit să treacă peste momentele dificile, unde și-a găsit refugiul și ce a învățat din experiența prin care a trecut. Privind în urmă, el a ales să păstreze în suflet amintirile frumoase din cei aproape opt ani trăiți alături de fosta soție și să meargă mai departe fără să vorbească despre lucrurile care au dus la separare.
Valentin Sanfira a vorbit și despre felul în care a trecut peste perioada în care a fost ținta unor comentarii și informații negative apărute în spațiul public. Artistul spune că a citit ceea ce s-a scris despre el și a ales să se raporteze la propria imagine despre sine. „Am învățat că mă pot vindeca singur. Am citit tot ce s-a scris despre mine, toate negative. Am stat cu mine și am zis: eu nu sunt așa”, a declarat el.
Munca a fost unul dintre lucrurile care l-au ajutat pe artist să treacă mai ușor peste perioada dificilă. El a povestit chiar cum și-a transformat energia și nervii în muncă fizică, alături de fratele său, pe care l-a ținut o lună la el. „Mi-am găsit refugiul prin muncă. Mi-am spart terasa cu picamărul, l-am chemat pe fratele meu, eu cu el. De nervi, am dat, te descarci”, a povestit artistul.
În acea perioadă, Valentin Sanfira a compus și mai multe cântece, însă nu intenționează să le lanseze, piesele rămânând pentru el doar o formă prin care și-a putut descărca toate trăirile. „Niciodată nu o să le scot, le-am scris acolo să-mi vărs amarul, le las acolo”, a explicat el.
La șase luni de la divorț, artistul spune că a ales să privească înainte și să se concentreze pe construirea unor noi amintiri. El a menționat și sprijinul primit din partea familiei, amintind cu recunoștință reacția mamei sale: „sunt mândră de tine că nu am auzit o vorbă urâtă de la tine”.