BREAKING
NEWS

Lovitură totală în Guvern! Daniel David și-a dat demisia după cearta cu premierul Bolojan

Ministrul Educației, Daniel David, a decis să părăsească Guvernul, înaintându-i demisia premierului Ilie Bolojan. Gestul demnitarului vine pe fondul unor neînțelegeri legate de bugetul alocat ministerului pentru anul 2026.

Conform informațiilor disponibile, decizia a fost luată în urma unor negocieri eșuate cu șeful Executivului, desfășurate luni seară. Daniel David a refuzat să accepte noi tăieri bugetare, argumentând că domeniile Educației și Cercetării au suferit deja diminuări de fonduri în prima etapă de ajustare a deficitului.

Într-un mesaj public, ministrul a explicat că mandatul său se încheie la exact un an de la preluare. „Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitaţia de a deveni ministru al Educaţiei şi Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deşi demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, aşa cum a fost şi colaborarea noastră”, a transmis acesta, potrivit Ziar Obiectiv.

Speculațiile privind plecarea sa apăruseră încă de duminică, când demnitarul a recunoscut într-o emisiune TV că analizează posibilitatea retragerii. Daniel David a subliniat că nu are aspirații politice și că a amânat acest moment de mai multe ori, considerând că și-a îndeplinit obiectivele propuse.

La final, fostul ministru a mulțumit pentru colaborare premierului Ilie Bolojan și președintelui Nicușor Dan.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!