
Pantex, principala facilitate industrială de asamblare și dezasamblare de arme nucleare din Statele Unite și-a oprit toate operațiunile, marți noapte, de teama unui incendiu de pădure scăpat de sub control care amenința să provoace o catastrofă, relatează The Guardian.
Într-un comunicat online, Pantex a anunțat sistarea operațiunilor. ”Incendiul din apropiere de Pantex nu a fost oprit. Ne redirecționăm eforturile pentru evacuarea personalului. Un număr mic de oameni se află încă în incinta uzinei”, se arată în mesaj.
Din 1975, Pantex a devenit principalul sit de asamblare și dezasamblare a armelor nucleare ale SUA. Ultima bombă a asamblată aici a fost în 1991, iar de atunci, în situl aflat la 48 de kilometri est de localitatea Amarillo, au fost dezasamblate mii de bombe.
Din cauza temperaturilor ridicate și a vântului puternic care au alimentat flăcările, incendiul din Smokehouse Creek a devenit cel mai mare astfel de foc din statul american, în prezent, – mistuind peste 1.000 de kilometri pătrați de când s-a declanșat, luni.
În prezent, focul este activ 100%, pompierii nereușind să obțină vreun rezultat în eforturile de a-l stinge.
Autoritățile locale din Texas au emis alerte de evacuare obligatorie, marți după-amiază, în condițiile în care incendiul a continuat să se răspândească incontrolabil.
Vântul puternic, cu viteze de peste 100 km pe oră și umiditatea continuă să contribuire la creșterea incendiului, iar meteorologii spun că aceste condiții nu se vor ameliora prea curând.
Incendiul masiv, deja cel mai mare din istoria Texasului, a ars mai mult decât toate incendiile izbucnite în statul american anul trecut, conform serviciului forestier din stat. Mai multe comunități au fost obligate să fugă din calea focului, iar în unele cazuri au apărut blocaje pe străzi din cauza haosului și confuziei.
Fire had made its way into Fritch, TX. It’s moved into neighborhoods and structures are on fire. We have assisted with evacuation because the fire was already on people who had no idea it was in there backyard. Bad situation ongoing! #txwx #firewarning #texas pic.twitter.com/A5tv2FEjtV
— Blake Brown (@BlakeBrownWx) February 27, 2024