
Un accident rutier grav a avut loc vineri în localitatea Lețcani, implicând un autocar și un autocamion. Având în vedere numărul mare de persoane implicate, autoritățile județene au activat Planul Roșu de Intervenție pentru a coordona eficient intervenția, acesta fiind ulterior dezactivat.
Conform ultimelor informații, toate cele 29 de persoane implicate în accident au fost evaluate de echipajele medicale prezente la fața locului. Dintre acestea, 17 victime au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare, iar una cu afecțiuni grave a fost preluată de elicopterul SMURD pentru a fi transportată la o unitate medicală adecvată.
La locul accidentului au intervenit patru autospeciale de stingere, două autospeciale de descarcerare, două autospeciale pentru transport victime multiple și o unitate de terapie intensivă mobilă. În sprijin au fost trimise, de asemenea, trei ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță și un elicopter SMURD.