
Un bărbat în vârstă de 56 de ani din localitatea Revărsarea, județul Tulcea, a fost găsit decedat pe un drum de pământ situat pe o proprietate privată, după ce a fost accidentat mortal de un autovehicul condus de un alt localnic. Evenimentul a avut loc în seara zilei de 20 aprilie, iar polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.
Conform primelor investigații, victima se afla întinsă pe sol pe drumul respectiv, moment în care a fost accidentată de un autoturism condus de un bărbat din aceeași localitate. „La data de 20 aprilie 2025, în timp ce bărbatul de 56 de ani se afla întins la sol (în zona menționată anterior), acesta ar fi fost lovit de un autovehicul care ar fi trecut peste el, condus de un bărbat, din localitatea Revărsarea”, a comunicat IPJ Tulcea.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.
Momentan, nu sunt cunoscute motivele pentru care bărbatul stătea întins pe pământ în acel loc. Polițiștii continuă cercetările pentru a determina cu precizie cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul fatal.