
Un copil în vârstă de 5 ani și 7 luni din comuna Măstăcani a murit joi după ce a căzut într-un puț cu apă situat pe un teren agricol din apropierea casei sale, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, însă manevrele de resuscitare efectuate de personalul medical nu au putut salva minorul.
Potrivit IPJ Galați, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Rădești și un echipaj de la ambulanță au fost sesizați joi cu privire la faptul că un băiat s-a înecat într-un puț cu apă. La sosirea forțelor de intervenție, cele comunicate s-au confirmat, iar copilul a fost declarat decedat după încercările de resuscitare.
Primele investigații au arătat că minorul ar fi intrat pe un teren agricol împrejmuit, aflat în intravilanul localității și situat în vecinătatea curții locuinței sale. Aici, băiatul a căzut într-un puț cu diametrul de aproximativ trei metri și o adâncime de 1,80 metri. Doi bărbați care se aflau în apropiere l-au găsit, l-au extras din apă și au solicitat ajutorul autorităților prin apel la 112.
Corpul neînsuflețit al copilului a fost transportat la Serviciul Clinic de Medicină Legală Galați pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Măstăcani au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.