Diana Șoșoacă, lidera formațiunii SOS, a anunțat că va susține duminică, la ora 13.00, o conferință de presă la Palatul Parlamentului, cu puțin timp înainte de ora la care ar trebui să fie prezentă la consultările de la Palatul Cotroceni.
„Fostul președinte Klaus Iohannis m-a invitat duminică la ora 13.30 pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României. Răspunsul îl voi da tot duminică, la ora 13.00, într-o conferință de presă la Camera Deputaților”, a anunțat Diana Șoșoacă pe pagina sa de Facebook.
Deși președintele Klaus Iohannis a chemat toate formațiunile politice la consultări, blocul suveranist, format din AUR, POT și SOS România, ar putea boicota întâlnirea de la Cotroceni.
Potrivit informațiilor oferite de ȘtiripeSurse.ro, cele trei partide consideră că mandatul lui Klaus Iohannis a expirat oficial pe 21 decembrie, calificându-l drept „ilegitim” și „trădător de țară”.
Duminică, 22 decembrie 2024, consultările la Palatul Cotroceni vor avea loc conform următorului program:
Cel mai probabil, coaliția formată din PSD, PNL, UDMR și minorități va susține propunerea unui premier care să fie acceptat și de șeful statului. Cu toate acestea, partidele suveraniste au declarat că vor lipsi de la întâlniri, un gest anticipat și de deputatul AUR, Dan Tănasă, care anunțase boicotul încă de zilele trecute.
Tensiunile dintre partidele suveraniste și președintele Klaus Iohannis s-au resimțit și la depunerea jurământului în Parlament, unde deputații și senatorii AUR au scandat în cor: „Klaus Iohannis, președinte ilegitim al României”.