
Fotbalistul Kenzo Kies, care evolua în eșalonul secund, a fost declarat în moarte cerebrală în urma unui tragic incident petrecut în apele râului Ron, în apropiere de Lyon. Tânărul a fost luat de curenții puternici ai apei în timp ce încerca să se răcorească, pe fondul valului de caniculă care afectează Europa. Tragedia a avut loc luni, 22 iunie, în jurul orei locale 17:30, în zona cascadei Feyssine.
Potrivit informațiilor publicate de Radio Impuls, Kies a făcut parte dintr-un grup de patru persoane luate de ape în acea zonă. În timp ce doi dintre însoțitorii săi au scăpat teferi, o a treia persoană a necesitat manevre de resuscitare, fiind ulterior transportată la spital în stare stabilă. Din nefericire, recuperarea fotbalistului din apă a fost mult mai dificilă, necesitând intervenția scafandrilor. Deși medicii au încercat să îl salveze, eforturile lor au rămas fără rezultat.
Autoritățile locale au deschis o anchetă pentru a clarifica împrejurările exacte în care s-a produs acest accident. Incidentul subliniază pericolele la care se expun persoanele care aleg să înoate în locuri neamenajate și nesupravegheate pentru a combate temperaturile extreme din această perioadă.
Marina Ferrari, ministrul francez al Sportului, a reacționat prompt în urma acestui eveniment nefericit, trăgând un semnal de alarmă cu privire la siguranța cetățenilor. „20 de persoane s-au înecat de la începutul weekendului trecut. Îi îndemn pe oameni să respecte avertismentele de siguranță. În timpul valurilor de căldură, ei merg să înoate în zone nesupravegheate, iar acest lucru nu este deloc de neglijat. Înțeleg că vor să intre în apă pentru a se răcori, dar trebuie neapărat să rămână în zonele sigure”, a declarat oficialul francez.