
Trei luni au trecut de când Simona Halep a anunțat retragerea de pe terenurile de tenis, iar fosta campioană a transmis un mesaj emoționant în care reflectează asupra impactului profund pe care acest sport l-a avut asupra vieții sale și asupra noii etape pe care o traversează. Decizia, luată în timpul unui meci, a marcat un moment de cotitură pentru sportivă, care acum își găsește pacea în liniștea vieții de după competiții.
Simona Halep trăiește o perioadă de calm, însă nu s-a desprins complet de universul tenisului, care a format-o profesional și personal. După ani plini de efort, succese, înfrângeri și clipe intense, ea privește cu maturitate și recunoștință tot ce a învățat pe teren. Într-o postare pe rețelele sociale, Halep a explicat cum a luat decizia retragerii:
„Au trecut trei luni de când am hotărât, în timpul unui meci, că trebuie să mă opresc. După multe discuții cu cei mai importanți oameni din viața mea, planificând cum ar fi cel mai bine să anunț… unde, când, în ce fel… decizia a fost luată împreună cu tenisul, în acel meci.”
Simona Halep a descris tenisul nu doar ca pe o carieră, ci ca pe o călătorie care i-a modelat caracterul și i-a influențat fiecare pas. Sportiva a subliniat impactul complex al acestui sport asupra dezvoltării sale personale:
„Tenisul a fost educatorul meu, îndrumătorul meu, confidentul și prietenul meu, dar și criticul meu cel mai sever. M-a învățat să lupt, m-a învățat să fiu dură cu mine, dar și blândă, să fiu exigentă, dar și să-mi port de grijă trupului, minții și sufletului meu.”
Cu sinceritate, ea a rememorat începuturile, când pasiunea pentru tenis a apărut fără să își dea seama de amploarea pe care o va avea această alegere:
„Tenisul a intrat în viața mea când nu știam prea multe despre ce înseamnă viața. Eram un copilaș care a simțit o chimie imediată cu acest sport, fără să înțeleagă atunci ce înseamnă performanța, visul, loialitatea, dăruirea totală. Tenisul m-a ghidat pas cu pas până în vârful muntelui. Pentru că, da, performanța este ca un munte.”
În încheiere, Simona Halep a subliniat că retragerea nu reprezintă un final, ci începutul unei noi etape, în care se va concentra pe propria identitate dincolo de sport:
„Tenisul a fost, este și va rămâne în sufletul meu pentru totdeauna. Tot el mi-a arătat, în acel ultim meci, ce am de făcut: că e momentul să am grijă de Simona, ca om. (…) Tenisul m-a învățat cine sunt. Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el ❤️.”