
Fostul mijlocaș croat Nikola Pokrivac a decedat într-un grav accident rutier produs joi, 18 aprilie, în Karlovac, nordul Croației. În evenimentul în care au fost implicate patru autoturisme și-au pierdut viața două persoane, iar alți trei bărbați au fost răniți grav, printre care și coechipierii lui Pokrivac de la clubul NK Vojnic, din divizia a patra croată.
Accidentul s-a produs în jurul orei 20:15 pe șoseaua de centură Turanj din Karlovac. Potrivit poliției locale, două persoane au murit, iar alte trei au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Cei răniți sunt bărbați născuți între 1990 și 1998, doi dintre ei fiind în stare critică. Unul dintre răniți a fost deja operat și prezintă traumatisme la nivelul toracelui, abdomenului și capului, iar celălalt urmează să fie operat din cauza leziunilor abdominale.
Federația croată de Fotbal a exprimat un mesaj de condoleanțe profund emoționant, subliniind dificultatea de a găsi cuvinte în fața unei astfel de pierderi: „Este imposibil să găsim cuvinte de alinare într-un moment atât de șocant și inimaginabil de trist ca acesta, în care am pierdut o viață tânără”.
Președintele Federației croate a transmis și el un mesaj solemn: „Nu pot decât să transmit cele mai profunde condoleanțe familiei și celor dragi lui Nikola pentru această pierdere ireparabilă. Atât HNS, cât și familia fotbalului croat vor fi alături de ei în aceste momente incredibil de dificile”.
Nikola Pokrivac, în vârstă de 39 de ani, a avut o carieră notabilă în fotbalul internațional, fiind cunoscut ca mijlocaș de teren. La momentul accidentului, se afla împreună cu trei colegi de echipă de la NK Vojnic, club din liga a patra croată, care au suferit răni grave în urma coliziunii multiple.