
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a murit în urma unui accident rutier grav, produs pe un sector de drum unde era trasată linie continuă. Victima se numea George, era un cunoscut fotograf din zonă și tatăl unei fetițe, conform publicației Kanal D. În urma impactului, dubița pe care o conducea s-a răsturnat pe carosabil. Autoutilitara a fost târâtă pe o distanță de câteva zeci de metri, până când s-a oprit în parapetul de pe marginea drumului. Șoferul acesteia a decedat chiar la locul accidentului.
Din primele date adunate de la fața locului, conducătorul autoutilitarei ar fi intenționat să vireze la stânga. În acel moment, un autoturism care circula în aceeași direcție a intrat în depășire. Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, a transmis primele concluzii ale verificărilor: „S-a angajat într-o depășire, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism care ar fi efectuat un viraj către stânga.” Celălalt șofer implicat în coliziune are vârsta de 49 de ani. Acesta a primit primul ajutor de la echipajele medicale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Martorii prezenți la fața locului au relatat scenele impactului dintre cele două mașini. Un localnic a explicat: „Ăla cu microbuzul vru să facă stânga, BMW-ul a intrat în depășire și l-a luat din lateral.” Un alt martor a povestit la rândul său: „Auzii bubuitura, era asta răsturnată… Linie continuă, vru să intre în vale ăsta, de la intersecție îl aduse până aici.” Polițiștii continuă verificările pentru a stabili exact cum s-a întâmplat totul. În acest caz a fost deschis deja un dosar penal pentru ucidere din culpă.