
Lucia și Iosif au planuri mari de viitor și vorbesc deja despre nuntă, după ce s-au mutat împreună, potrivit Kanal D. Cei doi au plecat din România la scurt timp după ce Lucia a fost eliminată din emisiunea „Casa iubirii”.
Cei doi își petrec timpul într-o vacanță pe care Iosif a descris-o drept o adevărată lună de miere. „Stăm până în septembrie. Asta e luna de miere”, a spus Iosif.
În timpul unei filmări, Lucia a adus vorba despre momentul în care va ajunge în fața altarului. „Păi și când mă ceri de soție? Când o să ne căsătorim nu o să mai avem o lună de miere?”, a întrebat ea.
Iosif i-a promis iubitei sale că vor mai avea parte de o lună de miere când se vor căsători. „Ba da. Asta e luna de miere de început. Sunt mai multe. Și la 30 de ani facem nunta de argint, la 40 nunta de aur. Și la 50 de ani schimbi femeia. Așa e rolul. În capul tău schimbi femeia, dar tot pe ea o ai”, a răspuns acesta.
Filmarea a fost apreciată de fani, care le-au transmis mesaje de susținere. „Sunteți minunați!”, „Vacanță plăcută în Bali” și „Să fii fericit și sănătos” au scris aceștia.