
Geta Sterp și soțul ei, Sebi, vor deveni părinți pentru a doua oară, potrivit Wowbiz. Vestea a fost dezvăluită chiar de ziua de naștere a vedetei. Până în acest moment, doar cei doi au știut că vor deveni din nou părinți. Cuplul a decis să păstreze surpriza pentru a afla împreună sexul bebelușului, printr-un gender reveal inedit.
Geta Sterp a făcut anunțul printr-un mesaj public. „Vladimir, vei avea o surioară! 🎀 Mi-am dorit să anunț vestea asta astăzi, alături de cei dragi, sărbătorind ziua mea. Nimeni nu a știut nimic până acum. Doar eu și Sebi am știut că vom deveni părinți din nou, dar am ales să păstrăm și noi surpriza de a afla împreună printr-un gender reveal diferit, fără ca nimeni să bănuiască ceva. Cel mai frumos cadou de ziua mea? Un suflet mic vine să ne completeze familia și să ne umple casa de și mai multă iubire”, a transmis Geta Sterp.
Prezenții la eveniment au fost emoționați până la lacrimi. Iancu Sterp s-a arătat foarte fericit și a făcut o declarație în acest sens. „Oficial se mărește familia. E fată, măi”, a spus Sterp Iancu în videoclipul postat de ziua Getei Sterp.
Și Culiță a transmis un mesaj public cu această ocazie. „Se mărește familia! Surioara noastră o să aducă pe lume o fetiță! Felicitări, dragii mei!”, a scris Culiță în mediul online.