
Un bărbat și-a pierdut viața vineri dimineață, în urma unui accident rutier produs în localitatea Șimian din județul Mehedinți. Potrivit ISU Mehedinți, în eveniment au fost implicate un autotren și un autoturism, iar victimă a rămas încarcerată în mașină.
La locul accidentului au fost mobilizate de urgență echipaje din cadrul Detașamentului Drobeta-Turnu Severin, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În urma impactului violent, autoturismul a fost grav avariat, iar pompierii au intervenit pentru extragerea bărbatului.
Victima a fost scoasă din mașină și predată echipajului Serviciului de Ambulanță Județean, fiind găsită în stare de inconștiență. În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și nu a mai putut fi salvat.
Polițiștii continuă cercetările la fața locului pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Mai multe informații despre acest subiect pot fi lecturate pe Kanal D.